Privesc pe fereastră

N-am decât un singur anotimp;
mărturie îmi stă propria-mi biografie,
anticipând... eternul absurd.
Încotro s-o pornesc,
când cântecul dragostei îmi moare pe buze ?
Privesc pe fereastră;
o tandră senzație mă-ncearcă.
Acoperă-mă cu înțelesul cuvintelor...
Mi-ar plăcea să te chem, furișându-te
pe sub tâmple.
Sunt ultimele acorduri ale unei mazurci,
în pas ușor, prins într-o noapte cu stele,
iar ușa pe care-ai intrat, să nu uiți
s-o închizi la plecare.



© Din vol. “66 scrisori de dragoste” (versuri)
(Ed. Casei Corpului Didactic, Buzau, 2006)