Elegia timidului îndrăgostit

M-aplec cu brațele-mi deschise:
ca să te contemplu în timp;
ca să nu te simți singură;
ca să-ți ascult țipătul tânăr;
ca să-ți simt atingerea de-altădată;
ca să-ți desenez amintirile-n scris;
ca să ne-mpăcăm într-o lume de vise;
ca să rămâi ceea ce-mi doresc;
ca să-mi odihnesc tâmpla pe numele tău;
ca să fiu ceea ce ești TU;
ca să refuz iubirile de-altădată;
ca să mă lepăd de visele copilăriei;
ca să nu uiți orice clipă într-o scurtă cunoaștere;
ca să te iubesc într-un mod absolut bătrânesc;
ca să leg posibilul de imposibil, căutând un sens al iubirii;
ca să-mi justific existența într-un mod al speranței;
ca să conjug verbul iubirii;
ca să ne putem recunoaște, chiar dacă nu ne-am putut întâlni;
ca să-mi simți vorba din gând pentru tine;
ca să mă bântui într-o noapte de vise;
ca să visezi, spunându-mi limpede DA;
ca să auzi cântecul meu pentru tine;
ca să știi că însemni totdeauna, atunci când te chem;
ca să-ți percep mireasma din iarbă, tăcând;
ca să te simt că luneci patetic, într-o lume de vise;
ca să mă aștepți în timp;
ca să ne privim în ochi, troienindu-mi visele-n somn;
ca să nu uiți că te chem;
ca să nu fii o ciudată nălucă;
ca să-ți simt sfârcul timid, căutând înțelesul cuvintelor;
ca să-mi enunți ultimul fruct în pârg;
ca să-mi recapăt curajul, eu mercenar al iubirii;
ca să te văd că mergi fără umbră, într-o ordine firească a lucrurilor.




© Din vol. “66 scrisori de dragoste” (versuri)
(Ed. Casei Corpului Didactic, Buzau, 2006)